Lumea

= نهج البلاغة =

Predica 113

Prevenirea asupra dragostei faţă de lumea aceasta

Vă previn cu privire la lume, căci ea este sălaşul nestatorniciei şi nu un cămin pentru hrănire. Ea s-a împodobit cu amăgire şi amăgeşte cu podoaba sa. Este o casă umilă în faţa Domnului ei. Aşadar, El a amestecat în ea îngăduitul cu opritul, binele cu răul, viaţa cu moartea, dulcele cu amarul. Dumnezeu nu a curăţit-o pentru cei ce Îl iubesc, şi nici nu a neglijat-o pentru potrivnicii Săi. Binele este cumpătat. Răul său este la îndemână. Ceea ce ea a strâns se risipeşte. Puterea sa va fi repede înfăşcată. Cei ce locuiesc în ea vor avea degrabă parte de urgisire. Ce este, oare, binele într-o casă care se năruieşte precum zidirile coşcovite, sau într-o viaţă care se stinge odată cu sfârşitul proviziilor, sau în timpul care trece de parcă ar umbla?

Înfruntarea acestei lumi

Puneţi în ceea ce voi cereţi : tot ceea ce Dumnezeu v-a făcut vouă obligatoriu. Cereţi de la El împlinirea a ceea ce El v-a cerut să faceţi. Faceţi ca urechile voastre să audă chemarea morţii [căinţei] înainte ca voi să fiţi chemaţi de către ea [prin necaz]. Cu siguranţă, inimile celor cumpătaţi plâng în această lume, deşi ei pot (părea că) râd [ … ]

Dojenirea celor nepăsători [faţă de viaţa de Apoi]

Amintirea morţii [punctul de final al vieţii] a dispărut din inimile voastre [oamenii], în vreme ce nădejdile deşarte sunt înlăuntrul vostru.  Aşadar, această lume vă stăpâneşte mai mult decât lumea cealaltă, iar sfârşitul imediat (al acestei lumi) v-a îndepărtat de (sfârşitul) cel îndepărtat al (vieţii viitoare). Voi sunteţi fraţi întru credinţa în Dumnezeu. Firile cele murdare şi conştiinţa cea rea v-au separat. Drept urmare, voi nu vă purtaţi unul celuilalt povara, şi nici nu vă sfătuiţi unul cu celălalt, şi nici nu cheltuiţi unul cu celălalt, tot astfel cum nici nu vă iubiţi unul pe celălalt. Şi care este starea voastră? Voi vă simţiţi mulţumiţi cu puţinul pe care l-aţi strâns în această lume, în vreme ce toate cele multe din lumea cealaltă, de care voi veţi fi lipsiţi, nu vă întristează. Puţinul din această lume pe care îl pierdeţi vă provoacă durere în asemenea măsură încât se vede pe chipurile voastre, ca şi în lipsa de îndurare, din partea voastră, faţă de orice vi s-ar lua, ca şi cum această lume vă este vouă veşnic locaş, şi ca şi cum bogăţia ei ar rămâne la voi pentru totdeauna. Nimic nu vă opreşte, pe niciunul dintre voi, să dezvăluie tovarăşului său necazurile de care se teme, nimic altceva în afară de teama că şi el, la rându-i va dezvălui nenorociri asemenea. Voi împreună aţi hotărât să părăsiţi cealaltă lume şi să o iubiţi pe aceasta. Credinţa voastră nu a devenit altceva decât vorbe de mântuială. Este asemenea produsului aceluia care şi-a terminat lucrarea şi şi-a asigurat mulţumirea [după care uită de sine].