Necredincioşii precum şi idolatrii în ale căror inimi prinseseră rădăcinile ceremoniilor superstiţioase ale venerării idolilor nu a fost niciodată pregătiţi să primească chemarea de a socoti islamul ca fiind adevărat şi de a se supune credinţei şi realităţii. Ei nu l-au acceptat pe Sfântul Profet pe care l-au contrazis şi pe care l-au declarat mincinos, considerând Măreţul Coran pe care el
îl atribuia lui Allah , nimic altceva decât alcătuirea propriilor sale vorbe.
Pentru lămurirea acestei situaţii , Coranul însuşi i-a contestat prin chemarea elitelor dintre aceştia, care erau prezicători, vrăjitori şi implicit pretendenţi ai elocvenţei, spre a aduce formulări la fel de întemeiate ca cele ale Coranului, în cazul în care opoziţia lor avea ca bază lipsa unor dovezi clare în necredinţa afişată , oferindu-le astfel ocazia de a dovedi că apelul islamic era nefondat.
Iată Allah spune:
52: 33-34
Sau zic ei : El [Muhammad] l-a născocit! Ba nu, dar ei nu vor să creadă.
Să aducă ei o poveste asemenea lui [Coranul] dacă grăiesc ei întru adevăr!
De asemenea Allah revelează:
10:38
Sau spun ei : L-a născocit [Muhammad]? Spune : Aduceţi voi o sură asemănătoare şi chemaţi pe cine puteţi în afară de Allah dacă voi sunteţi întru adevăr!
Necredincioşii şi politeiştii din Arabia , care erau stăpânii literaturii şi elocvenţei , în pofida mândriei şi orgoliului oratoric, s-au abţinut de la acceptarea acestei provocări şi s-au sustras concurenţei. Astfel, în mod fatal, ei au transformat controversa literară într-o luptă sângeroasă : înfăptuirea crimei era mai facilă pentru ei decât să fie făcuţi de ruşine şi biruiţi în disputa literară. Literaţii arabi au devenit neputincioşi în faţa provocării Coranului. Nici cei care au trăit în epoca revelaţiei Coranului, nici oamenii născuţi după dumnezeiasca sa pogorâre, nu au putut înfăptui nimic împotriva acestei sfinte cărţi, în ciuda cele mai mari rezistenţe.
Au fost, astfel, nevoiţi să bată în retragere
după ce şi-au pus în valoare cele mai mari strădanii.
Firea omului are mereu tendinţa de a îi constrânge pe unii să copieze sau să întreacă alte capodopere sau abilităţi ale altor oameni care atrag atenţia, chiar dacă acestea, precum boxul sau concursul trasului de frângie între echipe, nu ar avea nici cel mai mic impact asupra vieţii lor sociale. Tot aşa, este evident că au existat dintotdeauna oameni care au pândit Coranul şi, dacă ar fi găsit o cale de a face faţă acestei cărţi dumnezeieşti, nu ar fi ezitat o clipă să accepte provocarea. Aceşti oameni nu au putut face faţă somaţiei şi nu au putut susţine că Sfântul Coran este magie sau vrăjitorie : pentru că magia este un proces care, în conformitate cu caracteristicile acesteia, arată adevăratul drept născocire şi născocirile drept adevăr. Sfântul Coran cucereşte inimile prin felul său de exprimare fermecător şi prin versetele grăitoare, datorită frumuseţii sale naturale şi nu ca urmare a legăturii lui cu universul magiei. Cartea Precisă cheamă oamenii , prin cuvintele sale revelate, către o serie de idealuri şi le prezintă diferite învăţături ale căror actualitate şi îndreptăţire sunt subînţelese de simţul realităţii şi de natura umană dăruită de Creator tuturor. Măreaţa Carte convinge oamenii să îşi asume un şir de comportări şi acte cum ar fi recunoştinţa, bunăvoinţa, dreptatea , frăţia, de la care simţul realităţii nu poate să se eschiveze şi pe care trebuie să le accepte şi să şi le asume. Toate aceste fapte arată că Nobila Carte nu este nimic altceva decât o expresie a adevărului. Astfel inamicii Coranului au devenit neputincioşi în a afirma că această carte este o expresie a apogeului discursului omenesc, căci nimic nu putea concura cu frumuseţea, farmecul, expresivitatea şi atracţia sa.
Aceasta este doar încă o doavdă că acest Coran este cuvântul revelat al Creatorului.
Cu alte cuvinte, pentru fiecare însuşire sau talent precum vitejia, curajul, declamaţia, scrisul şi altele asemenea care ar fi putut fi enumerate în plus, se va afla în mod natural în istoria oamenilor câte un geniu, care să le întrunească şi să se situeze pe cele mai înalte culmi.
Ce obiecţie s-ar putea aduce atunci,
dacă Muhammad ar ocupa cea mai înaltă poziţie în oratoria arabă cu stilul său propriu?
În acest caz, întrucât discursul lui este al unui om, ar putea fi contestat.
Oratorii contemporani cu Sfântul Profet nu au admis acest lucru. Şi nimeni dintre adversarii Coranului nu au putut suţine sau demonstra asta, deoarece orice însuşire sau talent care ajunge până la culmea dezvoltării printr-un geniu provine din capacitatea omenească şi orice har îşi are obârşia în natura umană. De aceea este cu putinţă pentru alţii să continue drumul început de un geniu. Prin osteneala cuvenită, oamenii pot ajunge la realizări asemănătoare celor ale geniului ; pot de asemenea produce creaţii , întrebuinţând metode de acelaşi fel sau chiar mai bune decât cele folosite de acesta deşi astfel de tentative nu reuşesc să concureze cu împlinirile geniului. Astfel, geniul menţionat anterior, care este primul ce a deschis această cale, este privit numai ca un pionier sau înaintemergător.
În conformitate cu acest principiu general , dacă Sfântul Coran a fost cea mai expresivă operă a omului (nu cuvintele lui Allah) ar fi fost posibil pentru ceilalţi, în special pentru renumiţii literaţi ai lumii , să redacteze o carte sau cel puţin o sură similară şi identică cu una dintre capitolele Cărţii Glorioase, prin folosirea experienţei lor în manieră de stilistică. Într-una dintre provocări, Coranul cere oamenilor să creeze enunţuri măcar asemănătoare şi nu mai bune decât cele întâlnite în Coran.
10:18
Ei adoră în locul lui Allah ceea ce nu le face lor nici rău şi nu le aduce lor nici un folos şi zic ei : Aceştia sunt mijlocitorii noştri la Allah. Spune : Îi vestiţi voi lui Allah ceea ce El nu ştie din ceruri şi de pre pământ? Allah Preamăritul şi Preaslăvitul este deasupra celor asociaţi Lui.
11:109
Nu sta la îndoială cu privire la ceea ce adoră aceia [politeiştii] ! Ei nu adoră alta decât ceea ce au adorat părinţii lor mai înainte. Iar Noi le vom da partea lor fără nici o micşorare
17:88 – 89
Spune: De s-ar aduna oamenii şi djinnii ca să facă [ceva similar] ca acest Coran, ei nu vor fi în stare să facă [nimic] asemenea lui, chiar dacă îşi vor fi unul altuia de ajutor!
Noi am tâlcuit pentru oameni în acest Coran din fiecare pildă, însă cei mai mulţi oameni au respins [totul], afară de necredinţă.
***
În încheiere, trebuie remarcat că Sfântul Coran a lămurit nepriceprea unora nu doar prin elocvenţa şi stilul propriu, ci, de asemenea, prin furnizarea unor răspunsuri concrete necesităţilor omeneşti. Prin revelaţiile sale şi exprimarea Adevărului, precum şi prin alte aspecte manifestate în această carte dumnezeiască, Coranul îi provoacă pe contestatari şi vesteşte întregii omeniri că nu va exista nimeni capabil de crearea unei asemenea cărţi precum nu există altă divinitate în afară de Allah iar Muhammad este Trimisul Său.
Un gând despre „Veridicitatea Coranului”