Ali bin Abi Talib علي بن أبي طالب

Emirul Credincioşilor hazrat Ali  este primul model desăvârşit

de formare şi educaţie al Sfântului Profet  .

Ali  a fost instruit de Sfântul Profet   precum o umbră până în momentul din urmă al vieţii Profetului  ; a fost alături de Trimisul lui Allah  ca un fluture care îşi jertfeşte viaţa în focul felinarului. S-a despărţit de Profet  numai atunci când i-a luat în braţe trupul său neprihănit pentru a îl îngropa.

Padişahul celor cucernici Ali bin Abi Talib   a fost înzestrat cu o personalitate universală. Se poate cuteza a spune că nicio altă figură însemnată a lumii nu s-a bucurat de atâtea cercetări şi analize profunde, cum au fost cele întreprinse în privinţa acestei personalităţi importante. Învăţaţii şi literaţii musulmani (sunniţi sau şiiţi deopotrivă) şi nemusulmani i-au consacrat numeroase cărţi şi studii aprofundate.

Cu toate dezbaterile şi multiplele necuviinţe prijeluite de prieteni şi inamici în privinţa lui Ali  , niciunul nu a fost capabil să găsească vreun fel de slăbiciune în credinţa acestuia. Nu au fost capabili să descopere vreun punct slab nici în curajul , evlavia , cunoaşterea, dreptatea şi nici în alte virtuţi ale sale vrednice de laudă, deoarece el nu a cunoscut şi mărturisit decât virtutea şi desăvârşirea evidente.

Potrivit istoriei, dintre toţi conducătorii care au venit la putere de la moartea Profetului  până în epoca actuală, Ali  este unica persoană care a corespuns modelului de viaţă (sirah) al Sfântului Prooroc şi Trimis Muhammad  şi care nu s-a abătut niciodată de la principiile trasate de acesta în perioada ocârmuirii asupra societăţii islamice.

Împăratul evlavioşilor Ali  a implementat normele şi preceptele religioase ale islamului fără răstălmăciri sau deviaţii , întocmai precum ele au fost aplicate şi în timpul vieţii Profetului  .

În cazul „Consiliului celor şase membri” pentru alegerea califului, întrunit conform deciziei celui de-al doilea calif, după dezbateri interminabile privind soarta califatului, apăruse o ezitare între Ali  şi Uthman. „Consiliul” , în mod condiţionat , a acordat poziţia de calif lui Ali  , precizând că el trebuie să se comporte cu oamenii în acelaşi fel în care au făcut-o primul şi al doilea calif.

Ali  a refuzat propunerea şi a spus : „Nu voi trece peste hotarele conştiinţei mele”.

Atunci „consiliul” a oferit califatului lui Uthman. El a primit propunerea şi a devenit calif, cu toate că ulterior a îmbrăţisat un alt mod de viaţă şi de conducere a supuşilor săi.

Niciunul dintre însoţitorii Profetului Muhammad  nu ar putea fi o pereche potrivită pentru Ali  în ceea ce priveşte abnegaţia, sacrificiul şi dăruirea de sine, ori alte convingeri şi atitudini exprimate în numele adevărului. Nu se poate nega faptul că în lipsa unui credincios vestitor al islamului, necredincioşii şi idolatrii ar fi stins cu uşurinţă lumina (nubuwwah) în noaptea Revelaţiei sau, după aceea, în oricare dintre bătăliile de la Badr, Uhud, Khandaq, Khaybar şi Hunayn, determinând astfel căderea stindardului adevărului.

Încă de la primii săi paşi în sfera publică , Căpetenia celor imaculaţi Ali  a dus o existenţă extrem de modestă. Atât în timpul vieţii Sfântului Profet  , cât mai ales după moartea sa şi chiar în vremurile glorioase ale califatului profetic, a trăit ca un sărac şi în cele mai umile condiţii. Nu a avut nicio atitudine trufaşă asupra nevoiaşilor, iar dacă hrana, îmbrăcămintea şi adăpostul erau afectate obişnuia să spună : „Conducătorul unei societăţi ar trebui să trăiască în aşa fel încât să fie sursă de mângâiere pentru cei nevoiaşi şi îndureraţi, nicidecum motivul durerii şi dezamăgirii lor”. Deşi conducător al întregului model politic islamic, în ziua martiriului său (asasinat) nu avea decât 700 de dirhami (o sumă comună pentru o familie de sărmani) cu care dorea să angajeze un servitor pentru casa sa.

Şahul nostru Ali  obişnuia să muncească pentru a face faţă nevoilor vieţii. În mod special era preocupat de agricultură şi îşi petrecea timpul plantând copaci sau săpând conducte de apă ; tot ce câştiga în acest fel sau în urma războaielor împărţea nevoiaşilor. El le dăruia săracilor pământurile pe care le cultiva sau le împărţea banii obţinuţi din vânzarea roadelor. O dată cât timp era calif, Ali  a poruncit nevoiaşilor să-i aducă bunurile moşiilor lui, iar apoi le-a înmânat acestora. Când aceste beneficii au fost adunate, suma totală a atins 24.000 de dinari de aur , sumă cedată în întregime acestora.

Emir al credinţei , Ali  i-a biruit pe vrăjmaşi în toate bătăliile la care a luat parte. Niciodată nu a pregetat de la lupta împotriva inamicului.

Ali  spunea : „Nici dacă întreaga Arabie ar fi foc şi pară şi ar lupta împotriva mea, nu-mi voi pierde curajul şi nu mă voi teme de nimic.”

Pe lângă curajul şi vitejia de care a dat dovadă şi pentru care istoria oamenilor cutezători ai lumii nu găseşte pereche, Ali  a fost din cale afară de îndurător, blând, altruist şi mărinimos. În lupte nu a ucis niciodată femei, copii şi neajutoraţi, nu a luat pe nimeni ostatic şi nu i-a hăituit pe cei ce fugeau. În bătălia de la Siffin , oastea lui Mu’awiyah a preluat conducerea, ocupând canalul Eufratului şi restricţionând apa pentru Ali . Ulterior , după o bătălie sângeroasă, Ali  a ocupat canalul dând poruncă să li se îngăduie inamicilor să bea apă deşi aceştia îi opriseră lui şi alor săi să bea.

În întreaga perioadă a domniei sale, Califul Ali  a primit pe oricine cu bucurie, fără a avea şambelani şi paznici ; mergea pe uliţe de cele mai multe ori neînsoţit. El poruncea oamenilor să se teamă de Allah şi să evite răul şi nedreptatea provocate de ceilalţi, ajutând cu bunăvoinţă şi modestie pe văduve şi pe oamenii afectaţi de sărăcie şi a găzduit pe orfanii lipsiţi de adăpost în propria sa casă, educându-i şi oferindu-le chiar el cele trebuincioase.

A avut o consideraţie aparte pentru cunoaştere şi învăţătură şi a acordat o atenţie specială promovării ştiinţei şi educaţiei. El obişnuia să spună : „Nu există nici o suferinţă fizică sau morală mai grea decât neştiinţa”.

În vreme ce Ali  îşi dispunea trupele pe câmpul de luptă, în sângeroasa bătălie de la Jamal , un arab a înaintat şi l-a întrebat despre sensul monoteismului. Lumea din jur l-a gonit pe acest arab şi l-a dojenit, spunându-i că nu este momentul pentru asemenea întrebări şi discuţii.

Ali  le-a cerut să se împrăştie din jurul lui şi a zis :

„Luptăm cu năzuinţa de a reînvia aceste adevăruri”.

Apoi, în timp ce desfăşura trupele , Ali  a chemat arabul şi i-a limpezit chestiunea printr-o explicaţie convingătoare.

Un caz similar , întruchipând disciplina religioasă şi uimitoarea putere a lui Ali  , a fost relatat în cursul bătăliei de la Siffin. Când cele două oşti se amestecaseră una cu cealaltă, precum două mări furioase , şi mult sânge se varsă în toate părţile , Ali  a venit la unul dintre soldaţii lui şi i-a cerut o cană de apă.

Oşteanul a umplut un vas de lemn cu apă şi i l-a oferit. Ali  a observat o crăpătură şi a spus : „Băutul apei dintr-o asemenea cupă spartă este indezirabil deşi încuviinţat de şaria ; totuşi este de preferat abţinerea de la aşa ceva în islam”.

Soldatul a zis : „Nu este momentul să fim atât de scrupuloşi în privinţa acestor amănunte, când ne aflăm sub ploaia de săgeţi şi fulgerele unei mulţimi de săbii”.

Pe scurt, răspunsul lui Ali  a fost : „Luptăm pentru statornicirea unor astfel de precepte islamice ; în măsura în care legile sunt afectate , totul devine important, indiferent de proporţie”.

După Sfântul Profet Muhammad  , Ali  a fost prima persoană care a vorbit despre realităţile ştiinţifice prin metode de gândire filosofice, exprimându-se mai exact cu o logică independentă. Astfel a elaborat numeroşi termeni ştiinţifici. În scopul de a ocroti scrierea Coranului de devieri sau deformări gramaticale , Ali  a formulat şi a rânduit regulile gramaticii arabe.

Complexităţile ştiinţifice, cunoaşterea neţărmuită, aspectele morale, sociale, politice şi chiar matematice puse la dispoziţia noastră prin intermediul prelegerilor, scrisorilor şi altor comentarii grăitoare ale lui Ali  sunt uimitoare.

Cuvântările , epistolele , aforismele şi scurtele afirmaţii disponibile, ce pot fi văzute ca un monument comemorativ al lui Ali  , toate mărturisesc că, printre musulmani, Ali  este cel mai familiarizat cu sensurile Coranului şi cel care a înţeles cum se cuvine învăţătura esenţială şi practică a islamului.

El a demonstrat autenticitatea hadisurilor după cum Profetul Muhammad  însuşi a zis:

” Eu sunt cetatea cunoaşterii , iar Ali este poarta acestei cetăţi”.

Pe scurt, personalitatea proeminentă a lui Ali  este dincolo de orice descriere,

iar virtuţile lui nenumărate.

Istoria nu a pomenit niciodată o personalitate similară care să atragă atât de mult atenţia şi consideraţiile învăţaţilor şi filosofilor lumii.