Avuţia

Mărinimia şi dăruirea banilor

Rolul pe care avuţia îl are în ordinea existenţei nu necesită nici o explicaţie. Mulţi oameni socotesc viaţa drept acelaşi lucru cu bogăţia şi nu cred în nici o virtute şi cinste umană afară de cea a bunăstării şi averii. Ei îşi orientează toate acţiunilor către strângerea şi economisrea banilor. Drept urmare a acestei fascinaţii şi lăcomii , ei sunt prinşi în mrejele avariţiei. Asemena oameni îi deposedează pe alţii , şi mai mult decât atât , se înjosec uneori pe ei înşişi , cedând infamiei şi zgârnceniei şi lipsindu-se astfel de folosirea propriei lor averi. Nici ei nu îşi folosesc banii , nici pe alţii nu-i lasă să se bucure de ei, mulţumindu-se numai cu agonisirea.

Cei care sunt ademeniţi de însuşirile necuviincioase ale avariţiei (cu siguranţă cei care manifestă o zgârcenie extremă sunt chiar mai infami decât aceştia) îşi pierd firea umană şi devin nefericiţi întrucât:

(1) Ei privesc doar către propria lor fericire , bunăstare şi confort şi cred în existenţa individuală, cu toate că natura omenească pledează pentru viaţa socială ; individualitatea dusă într-un asemenea mod avar este condamnată la osândă.

(2) Prin evidenţierea puterii lor financiare faţă de ceilalţi, ei (avarii) sunt urmaţi de săraci şi nevoiaşi. Cu toate că nu diminuează suferinţa celor năpăstuiţi, ei se străduiesc să-i determine pe nevoiaşi să-i respecte. Îi consideră pe săraci aproape slugi şi cultivă astfel printre oameni spiritul idolatriei. În consecinţă, cutezanţa omenească, curajul, mărinimia şi onoarea vor dispărea din societate dacă se dau condiţiile simulării sau cuantificării lor materiale.

(3) Călcând în picioare simţămintele curate de afecţiune ,prietenie , filantropie , compasiune şi bunăvoinţă, ei (avarii) încurajează în societate felurite păcate, precum ticăloşia , infamia şi răutatea. Acest lucru se datorează faptului că cei mai puternici factori naturali infracţionali, precum calomnia, desfrâul , hoţia , tâlhăria , uciderea şi sărăcia , nu se întâlnesc în rândul sărmanilor. Nemulţumirea profundă, ranchiuna şi sentimentul răzbunării sunt elemente sădite în inimle celor năpăstuiţi tocmai de către oamenii bogaţi, fiind amplificate prin zgârcenia lor afişată. De aceea, în cadrul societăţii, o persoană zgârcită este de fapt unul dintre duşmanii acelei societăţi.

Există multe versete în Sfântul Coran , care , pe de o parte , incriminează şi acuză trăsătura egoistă a zgârceniei, lăcomiei, iar pe de altă parte, laudă calitatea mărinimiei , întrebuinţarea banilor pe calea lui Allah şi susţinerea săracilor şi nevoiaşilor. În cuvintele Sale , Domnul Lumior făgăduieşte celui care dăruieşte că El îi va înapoia înzecit bunul oferit şi , în unele cazuri , chiar de şaptezeci sau până la şapte sute de ori şi mai mult. Experienţa a demonstrat , de asemenea , că bogăţia celor mărinimoşi care ajută în mod generos săracii şi care se îngrijesc de lipsurile societăţii omeneşti, creşte permanent. Cei care înlătură greutăţile altora , nu vor înfrunta ei înşişi greutăţi.

Nimeni nu a găsit vreodată un nod în pieptene.

Dacă ei înfruntă uneori greutăţi , toţi oamenii sunt plini de înţelegere faţă de ei. Orice ajutor au oferit altora , se va întoarce către ei prin participarea tuturor.

Nu în ultimul rând , oamenii cinstiţi şi-au liniştit conştiinţa prin îndeplinirea de fapte şi au răspuns chemării dumnezeieşti referitoare la îndatoririle lor. Ei au folosit simţămintele curate ale omenirii prin mijlocirea bunătăţii ,îndurării, filantropiei şi bunăvoinţei, dobândind simpatie şi cinste nepătată în ochii oamenilor.

Dar mai important decât orice , au câştigat mulţumirea Atotputernicului Allah şi bunăstarea veşnică cu preţul cel mai mic.