Musafirul de vineri

= ediţia 20.05 =

= la ore de noapte =

وَأَذِنَتْ لِرَبِّهَا وَحُقَّتْ

Unde fluturii se avântă

– poveste –

= partea a 2a =

 

***

Cu câteva zile în urmă:

Trecuse ceva timp de când a încercat pentru prima oară zborul însă de acum simţurile sale se obişnuiseră cu noile condiţii şi senzaţii. Omida de dinainte era acum un fluture şi nu simţea această transformare doar în adierea rapidă a vântului pierdut în urmă sau doar în viscerele acum plutind ci şi în propria conştiinţă , conştiinţă ce îi dicta vestirea acestui zbor şi celorlalte sorate.

Dar cum reflecta la transformare şi la misiunea sa , locurile traversate în zbor se succedau şi nici semn de alte omizi.

Iar fluturele luă fiecare dumbravă la rost iar în aceasta fiecare ramură sau mlădiţă mai coborâtă unde s-ar fi putut ascunde omizi ; fiece stâncă mai semeaţă cu arbuştii săi trecuţi prin veacuri de intemperii , nici acolo nu găsi deşi căută cu multă băgare de seamă.

Iar cum o dumbravă părăsită o urma pe cealaltă , tristeţea mai mult se aduna şi gândurile mai mult încolţeau.

Aşadar fluturele dădu a se odihni pe o ramură ferită la umbra unor stânci atinse de coroanele copacilor. Era un amurg limpede , soarele se scufunda treptat în văzduh iar ceţurile de la orizont păreau aburii stingerii sale. Vântul călâi de primăvară mai adia pregătindu-i locul unuia mai răcoros ca şi noaptea ce urma să vină. Toate stăteau pe loc şi nimic pare-se nu mişca în afara manevrelor suave dar insesizabile ale aripilor fluturelui.

Reflecta că poate s-au succedat unele lucruri mult prea repede , poate înţelegerea sa a fost una deficitară sau poate unele etape au fost omise. Parcă ieri se târa acum zboară , creaturi ca el sau ca fluturele sau ca omizile din prima dumbrăva erau cât se poate de reale.

Căutase în cele mai apropiate locuri însă nu găsea acea forfotă amintită ba mai mult nu găsea nimic. Urcase în zbor spre locuri mai înalte însă şi acolo ramurile erau pustii , soratele sale fiind de negăsit. Deasupra frunzişului din fiecare loc orbită spre a zări şi cea mai mică mişcare sau coteală bine ştiută , dar nimic nu se observa , nimeni nu era de găsit.

Atunci, şi-a spus, unde sunt?

Oare se derula o iluzie şi în realitate moartea o cuprinsese la acea căzătură?

Altfel cum de alţii nu sunt de găsit?

Unde sunt fluturii , sau omizile , sau alte insecte apropiate măcar?

Şi mai mult creştea zarva din mintea fluturelui şi mai asiduu căuta,

Şi mai repede se mişca,

Şi mai puţin vedea,

Şi mai mult obosea.

Obosind către final şi simţind vlaga în viscere hotărâse brusc că zborul era real , la fel şi legământul adus de acel fluture, precum acel fluture l-a primit de la un altul şi acela de la un Creator. Dar fără alte omizi pentru a fi transformate acest întreg rol devenea inutil , nici găsirea unei perechi nu mai avea rost , nici sfârşitul , poate nici zborul.

Aşadar zbură pentru ultima oară spre miazănoapte căci restul ţinutului îl căutase deja de prea multe ori şi astfel dus a fost îmbrăcat în amurgul ce stătea să treacă.

Şi când va obosi cu zborul acolo să cadă iar altceva nici că mai conta.

***

Şi tot aşa încălecă pe o şa şi traversă pământuri şi râuri până ce văzu un mare bastion fortificat , cu soldaţi îmbrăcaţi în haine acompaniate de arme , fiare , lemne întoarse , căşti , zale , un întreg aranjament ostăşesc. Aşa ceva nu mai văzuse până atunci , atâta ordine , fiecare dintre pieile roz stătea la locul său , nici unul nu mişca , nici unul nu cuteza să vorbească fără un ordin sau cineva care să îi strige ce să facă. Orbitând în jurul acestei fortăreţe se apropie mai mult de cel mai înalt punct al său , un turn de fildeş înalt şi strălucitor. Atât încânta privirea acest turn că repede şi zbură spre el. Marginile sale erau din marmură , baza sa dintr-un granit rar , unghiurile zidurilor erau fine şi şlefuite , căptuşite pe alocuri cu grinzi mari din lemn de fag , cu porţi din fier şi candele aprinse mereu de slugi neatinse de aţipire sau oboseală.

Apropiindu-se uşor de unul dintre geamurile de sus îi zări cadrul ornat în bijuterii şi alte decoraţiuni. Importanţa acelui loc vibra până în cele mai mici alcătuiri ale fluturelui însă nu apucă să intre bine că şi din lateral un bâzâit teribil se apropie vertiginos şi îl lovi deodată purtându-l cu acesta în afara turnului şi departe în văzduh. Strânsoarea acelei creaturi era puternică iar zborul său ritmat compensa din apucătura dificilă cu care fluturele sra strâns. Membrele acesteia erau dintr-o chitină dură , alungită şi subţire cu aripi fâlfâind însutit mai repede decât ale lui.

„Într-adevăr nici lovit de o rafală de vânt nu aş fi zburat atât de repede” ; se gândea pe măsură ce era purtat departe de bastion.

Nici că apucă să îşi termine gândurile că insecta străină îl lăsă jos undeva în nişte mărăcini la umbra unor copaci , adânc într-o dumbravă , proptindu-l fără tact într-un lăcaş parcă potrivit pentru el. Mândră de această interceptare reuşită , lăcusta , se rezemă de rădăcina groasă ieşită din pământ a unui copac şi îşi strânse violent aripile.

Câteva momente trecură şi bizareria  se instala.

Privirele celor două creaturi se intersectau pe alocuri, încerând să analizeze trăsăturile celuilalt cât mai bine spre a înţelege natura anatomică şi deci apartenenţa fiecăruia.

Lăcusta se apropie fără a îşi deschide aripile şi grăi pe un ton parcă mitraliat:

– Cele ca tine mor într-o zi , nu ai cum să ajungi atât de departe! Ce eşti?

– Sunt un fluture! răspunde fosta omidă temătoare.

– Minţi , fluturii nu zboară decât pentru o singură zi! strigă lăcusta.

Într-o clipită prinse fluturele de gât şi îl întrebă răspicat:

– Te întreb pentru ultima oară , te pot lăsa fără aripi şi ţi le pot tăia din trup încât nu vei mai putea zbura niciodată!

Ce eşti?

[…]

– Sunt un fluture , am fost o omidă înainte! grăi sufocat.

– Cum de trăieşti? răspunde! augmentând din strânsoare.

– Am primit de la alt fluture o poruncă! spuse fluturele cu un ultim suflu de aer rămas.

Şi strânsoarea cedă.

[…]

– De la alt fluture spui? cercetând cele auzite.

– Întocmai!

– Este imposibil , nu mai există alţi fluturi! spuse lăcusta eliberându-l pe fluture, mişcându-se rapid în jurul său ca lovită de o piatră.

– Stai ! Zbor de multe zile căutând omizi ca mine şi nu găsesc nicăieri.

Şi mare a fost mirarea lăcustei la auzul acestora de se opri în loc spre a reflecta, mai văzuse astfel de fluturi în trecut , într-adevăr unii mai speciali din neamul acestor creaturi reuşesc să trăiască mai mult , dar aceia au mereu un scop. Dar nici unul în prezent.

Gândurile i-au fost întrerupte de o adiere  subită de vânt rece.

„Va ploua”, îşi spuse în gând ; după care grăi către fluture pe un ton grăbit :

– Pacea fie asupra ta pentru cele îndurate , acum am înţeles. Vezi , tu eşti o creatură nătângă iar eu îţi voi spune unde era să intri şi unde sunt soratele tale. Nu lăsă fluturele să schiţeze un gest că repede lăcusta adăugă:

– Ascultă, acum mult timp un război a pornit între pieile roz. Fiecare dintre ei îşi purta flamurile în luptă şi se izbeau fiecare cum puteau de la distanţă, de la apropiere, din aer , de pe apă sau de pe uscat. Gâlceava lor războinică a distrus multe animale şi multe plante , toate au fost răvăşite de uneltele lor distructive. Aşa de mult s-au războit că au uitat de ei înşişi până când cele de trebuinţă au început să dispară. Apa nu mai curgea fiind distruse terasele sale de venire , copaci la miazăzi nu mai sunt deloc!

– Nu mai sunt copaci? se miră fluturele cunoscând bogăţia vegetală a naturii ţinutului de unde venea.

– Nu , munţi întregi s-au prăvălit de la exploziile şi descărcările furiei lor , câte şi mai câte, de au început să nu mai aibe din cele ce aveau. Iar poate cea mai dureroasă pierdere a fost dispariţia culorilor. Datorită distrugerii nu mai există flori cu un colorit anume , iar cele ce sunt arată ca pârjolite ; nici seva copacilor , nici pieile animalelor nu mai sunt de găsit , iar dintre materialele cu care pot colora , toate le vâră în maşinăriile infernale de război.

– De unde ştii toate astea? întrebă fluturele.

– Vezi tu , pieile roz se tem de noi mai mult ca de orice; răspunse lăcusta iar un dialog se închegă printre semnele anunţătoare de ploaie.

– Cum aşa?

– Grâul e tot ce le-a mai rămas , cel puţin acestui regat pentru a se hrăni. Când ne văd zburând se grăbesc speriaţi spre lanuri să strângă recolta.

– Se tem de tine?

– De mine? nici nu m-ar vedea!

– Dar eu comand milioane ca mine, zise lăcusta întinzându-şi cu mândrie aripile insectoide.

– Şi milioane ca mine mă comandă pe mine , adăugă zburând pe o piatră apropiată.

– E suficient ca una să nu mai vină căci mergem toate să o căutăm, fixând nemişcată cu privirea un punct anume pe roca ce se înalţă spre vârful crestei, continuând:

„Iar ei se tem de venirea noastră aşadar nu ne rănesc, una mai răsărită dintre noi le cunoaşte graiul şi au căzut la înţelegere. Astfel le-am văzut uneltirile şi sfada de a obţine coloritul flamurilor şi al simbolurilor. Pentru că aceste piei roz fără steagurile lor devin la fel ca cei cu care se războiesc.”

– Şi nu e bine? întrebă fluturele.

– Nu, asta lor nu le place , pentru că nu ar mai fi atât de diferiţi şi s-ar uni sub culoarea pielii roz şi a variaţiilor sale, unii înnegriţi de la soare rămân astfel iar pieile roz care stau la frig se albesc şi rămân aşa, însă au nevoie de diferenţe mai puternice decât acestea pentru a se război în continuare.

– Şi ce legătura are asta cu omizile şi cu mine? răspunse fluturele nedumerit.

– Vezi în zare acea linie parcă purpurie ce vine dinspre cetate? arătând spre nicăieri.

– Da, răspunse fluturele deşi nu vedea acea direcţie.

– Acea culoare ei o iubesc mai mult decât orice!

„Îşi împodobesc steagurile , casele , hainele şi întreaga armătură construită cu acel purpuriu, ei o văd ca pe o înnobilare a culorii pielii lor roz însă în realitate un gând bolnav de preamărire i-a adus astfel.

Iar culoarea nu mai există decât în aripile fluturelui , şi e rară , foarte rară.

Iar pentru asta bună parte din neamul tău a fost strâns şi supus.”

– CUM? întrebă şocat fluturele.

– Astfel cum îţi grăiesc! spuse lăcusta nepăsătoare după care grăi :

– Omizi în alte părţi mai sunt, însă prin aceste locuri omizile toate sunt adunate în acel turn , li se dau toate condiţiile spre a creşte şi a se transforma. Odată transformate ele sunt separate de celelalte şi duse într-o maşinărie complexă care le extrage culoarea după care le lasă în viaţă. Pieile roz nu înţeleg că un fluture raşchetat de culoare nu mai este fluture, de aceea ei nici nu ies din turn , zboară mereu în acelaşi loc , conştienţi de absenta culorii ca fiind prezenţa ei. Şi acesta e tot rostul , de aceea nu ai găsit pe nimeni nici nu e nimeni de găsit. Fluturele întâlnit de tine a fost poate o iluzie [iluzie] , nu existau [nu existau] nici nu aveau [nu aveau] , [nu existau] de unde să [nu existau] te găsească , [găsească] , […]

***

Iar toată conversaţia se estompă .

Însă toate într-adevăr aveau sens , nici nu conta dacă iluzia s-a produs sau nu , sau poate un altul fusese scopul. Impresia cea adâncă a îndepărtării semenilor a făcut să dispară întreg ce era în jurul său , din cuvintele lăcustei precum şi din foşnetul frunzelor sau bătaia vântului, ploaia ce sta să vină , nimic nu mai era perceptibil prin simţuri.

Acum nu mai exista decât o singură voce , cea dintâi ; care încredinţase.

Căci marea misiune era vestirea

Însă vestirea urma să aibe un preţ.

Brusc îşi întrebă interlocutorul:

– Şi dacă mă duc să îi eliberez? Ce se va întâmpla?

Deşi nu primi un răspuns întrebă din nou pe un ton poruncitor:

– Spune-mi dacă tot cunoşti atâtea , Spune!

Dar nu mai era nimeni şi nimic să răspundă,

Fluturele era singur , lăcusta plecase , vântul sufla,

Primii stropi de ploaie izbeau cu severitate marginile frunzelor,

Noaptea era pe sfârşite,

Razele soarelui urmau să îmbrăţişeze lumea cea vie.

– continuarea va fi redată săptămâna viitoare –

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s