Fără îndoială , în orice societate , săracul şi cel fără de ajutor se cuvine să fie susţinuţi.
Este de datoria bogaţilor să ajute săracii şi să nu treacă peste această ordine determinată a ajutării lor. Sfânta religie a islamului a precizat, de asemenea, legi stricte referitoare la respectarea acestor rânduieli. Ea pretinde ca bogaţii să fie răspunzători de ajutorarea celor lipsiţi de putere şi a celor săraci.
În Sfântul Coran, Atotputernicul Allah S-a înfăţişat pe Sine drept Binevoitor, Binefăcător şi Milostiv. Allah i-a îndemnat pe slujitorii Săi să ajungă la aceste atribute lăudabile întrucât Allah este cu cei binefăcători şi de asemenea orice cheltuială pe calea lui Allah este în propriul folos al cheltuitorului precum orice se cheltuieşte pe calea lui Allah se va înapoia fără pierdere.
Cercetările şi studiile referitoare la condiţiile sociale şi foloasele înfăptuirii binelui lămuresc cuprinsul acestor accepţiuni , deoarece , într-adevăr toate forţele societăţii trebuie să lucreze pentru fiecare individ în parte. Într-o societate unde un grup de oameni nevoiaşi eşuează în efortul lor de a depăşi insolvabilitatea, obţinerea venitului se reduce proporţional , iar consecinţele nefaste afectează pe toată lumea. Într-o asemenea societate, va veni o vreme când bogaţii vor fi cei mai săraci dintre toţi.
Dar dacă bogaţii ajută săracii cu binefacerea şi mărinimia lor , ei vor obţine o serie de rezultate însemnate dintre care enumerăm:
- Prin acţiunea lor de binefacere , ei câştigă simpatia celor din jur, cuceresc inimile celorlalţi şi astfel le pot căpăta susţinerea.
- Sunt feriţi de primejdia concentrării răzbunării şi mâniei săracilor , care dăunează celor buni şi răi laolaltă.
- Banii consideraţi fără însemnătate , pe care îi cheltuie pe calea lui Allah , vor creşte în valoare şi li se vor returna ca urmare a funcţionării corespunzătoare a economiei.
şi altele
Există nenumărate versete coranice şi tradiţii referitoare la calitatea milosteniei sau în privinţa încurajării şi convingerii săvârşirii acestei fapte nobile , aşadar musulmanul deţine modalitatea de a îşi purifica şi racorda starea materială spre a fi acceptată de către Creator , implicit de a se bucura de prosperitate fără ca averea să devină sursă de nelinişti şi rău.
***
Bunăvoinţa sau milostenia , despre care s-a relatat mai devreme . este una dintre aspectele cooperării ce alcătuiesc fundamentele societăţii omeneşti, deoarece societatea dăinuie atunci când indivizii se ajută între ei ; prin intermediul acestora, toţi se bucură de un regim de viaţă demn şi trainic şi îşi pot satisface necesităţile existenţei. Nu ar trebui să se considere că sfânta religie a islamului a pretins facerea de bine numai în chestiunile financiare ; mai degrabă , acesta este unul dintre obiectivele islamului şi una dintre cererile conştiinţei umane , de a oferi orice fel de sprijin oricărui neajutorat, deşi acela poate nu are nevoie de bani.
Să înveţi un analfabet , să ajuţi un orb , să călăuzeşti un rătăcit , să dai o mână de ajutor unui asuprit- sunt toate acte sincere de bunăvoinţă şi binefacere , constituind o componentă a cooperării, a cărei plauzibilitate omenirea a încuviinţat-o şi mărturisit-o chiar din prima zi a întemeierii societăţii.
Facerea de bine este lăudabilă atunci când are rezultate bune. Desigur , cu cât urmările sunt mai trainice şi mai de durată, cu atât facerea de bine ar fi mai lăudabilă şi mai bună. Tratarea unui bolnav este un act de bunăvoinţă şi binefacere , dar construcţia şi administrarea unui spital, care îngrijeşte zilnic o mulţime de pacienţi , este poate pe o treaptă mai înaltă. Instruirea unui elev este lăudabilă, dar nu poate atinge importanţa întemeierii unei instituţii care specializează o mulţime de absolvenţi anual. De aceea, donaţiile generale , binefacerile publice şi ajutoarele sunt fapte de cea mai mare bunăvoinţă şi binefacere.
În terminologia islamică, această binefacere publică este considerată drept o binefacere de durată şi nu în mod necesar una cu urmări imediate (hrănirea cuiva , adăpostirea temporar a altuia, etc).
Profetul Muhammad ﷺ spune :
„două lucruri asigură demnitatea omului ; un copil virtuos şi binefacerea trainică”.
Conform Profetului ﷺ şi a tradiţiilor (hadeeth), atât timp cât această caritate dăinuie, Allah Preaînaltul socoteşte rezultatele ei în favoarea celui care a întemeiat respectiva acţiune filantropică.