A fi perfect

Ce este perfecţiunea?

exemplu simplu : O casă este ideală atunci când satisface toate necesităţile unei familii, începând de la numărul încăperilor destinate membrilor – cameră de zi, salon de primire a oaspeţilor , bucătărie pentru preparea meselor, baie şi alte spaţii folositoare.

Dacă i-ar lipsi aceste utilităţi, în mod direct proporţional, locuinţa ar fi nesatisfăcătoare.

De ce omul nu acceptă uneori realitatea imperfecţiunii?

Nu există nici un dubiu cu privire la această realitate evidentă chiar şi pentru omul cu cea mai mică înclinaţie spre teoretizare, dar uneori omul devine atât de prins în mrejele luptelor sale cu existenţa, încât foloseşte toată puterea raţiunii cu care a fost înzestrat, pentru osteneli ce nu suferă amânare. El petrece tot timpul explorând viaţa , aşadar , nu are timp să-şi cheltuiască energia cu reflecţii de acest gen. Drept urmare, devine nepăsător faţă de realitatea din jur ori captivat de fascinaţia aspectelor exterioare ale naturii , lasându-se în voia plăcerii şi desfătării. Ataşarea faţă de aceste fenomene face imposibilă sporirea cumpătării faţă de lucrurile materiale iar un  asemenea om refuză în mod natural să accepte realitatea şi înclinaţiile ei, rămânând insensibil faţă de aceasta.

Sfântul Coran a acordat o atenţie majoră, în diverse chipuri, prezentării mărturiilor privind creaţia făpturilor şi orânduirii ce domină în rândul lor. Aceasta întrucât cei mai mulţi oameni , în special cei care sunt alienaţi de aspectele fascinante ale naturii şi văd bunăstarea în desfătarea şi plăcerile lumeşti , sunt incapabil să gândească în mod filosfic prin aportul spiritului şi astfel instrumenteză doar ipoteze logice , datorită ataşamentului faţă de lucrurile materiale şi concerete. În orice caz, omul reprezintă un fragment din universul creaţiei, dependent de starea altor elemente constitutive şi de ansamblul particular şi general în care se regăseşte. El poate reflecta asupra universului creaţiei şi a rânduielii acestuia în orice moment, pentru a descoperi existenţa unui Creator şi a unui Stăpân al lumii.

după cum este scris în Cartea Măreaţă:

45:3-5

„În ceruri precum şi pe pământ, sunt semne pentru credincioşi. În făptura voastră şi a dobitoacelor pe care le-a răspândit sunt semne pentru un popor care crede cu tărie. În deosebirea nopţii de zi, în apa dătătoare de hrană pe care Dumnezeu o trimite din cer dând prin ea viaţă pământului după moarte , în dezlănţuirea vânturilor , sunt semne pentru un popor ce are minte .

În Sfântul Coran , multe versete cheamă oamenii să mediteze asupra creaţiei cerurilor, soarelui, lunii, stelelor , pământului, munţilor, mărilor, plantelor ,animalelor sau a fiinţelor omeneşti. Coranul vorbeşte, de asemenea, despre uimitoarea orânduire care proniază fiecare dintre aceste creaturi. Într-adevăr, modul de funcţionare al creaţiei, rânduiala care dirijează diferitele mişcări ale universului către scopurile creaţiei, precum şi originile existenţei sunt surprinzătoare şi minunate. Sămânţa de grâu sau sâmburele de migdală, sădite în pământ, se transformă întru-un mănuchi de spice sau în copac roditor. Din momentul în care ele sunt adânc sădite în inima pământului, ele germinează, produc muguri verzi şi îşi coboară rădăcinile albe în străfundurile gliei. Pentru ca ele să-şi atingă menirea ultimă, sunt necesare procese complexe şi grandioase, a căror importanţă şi imensitate suprinde peste măsură raţiunea. Stelele din ceruri, soarele strălucitor, luna incandescentă, întregul pământ cu rotaţia sa ciclică, mişcarea şi energia potenţială împreună cu misterioasele forţe din sămânţă sau sâmbure , cele patru anotimpuri ale anului, stările atmosferice, norii , ploile , vânturile , zilele şi nopşile , toate contribuie la transformarea seminţei într-un spic de grâu. Precum dădacele , aceşti agenţi stimulează noul proces şi îl leagănă dintr-o parte în alta până ce ajunge în ultima etapă a creşterii şi dezvoltării. Nu doar atât, venirea pe lume a unui copil este mult mai complexă decât îmbobocirea unei plante sau decât oricare alt fenomen, deoarece este rezultatul a milioane, mai bine zis, a miliarde de ani de activitate sistematică şi complicată a mecanismului creaţiei. Viaţa cotidiană a omului, în afară de legăturile exterioare cu universul creaţiei, apare dintr-o rânduială uimitoare înlăuntrul fiinţei sale, care a dezorientat minţile receptive ale savanţilor lumii, angajaţi mai degrabă în examinarea detaliilor ei exterioare. Cu fiece zi, alte taine sunt descifrate, însă nivelul cunoaşterii necunoscutului rămâne însemnat.

Dacă o fiinţă omenească posedă ceea ce este absolut necesar să existe în ansamblul făpturii unui om obşnuit, atunci ea este perfectă, Dacă în schimb , îi lipseşte o parte din corp , cum ar fi o mână , un picior sau un ochi , atunci persoana este infirmă. În acord cu cele spuse, constatăm că atributul perfecţiunii este acela care satisface unele necsităţii ale existenţei şi elimină neajunsurile. De pildă, atributul cunoaşterii înlătură întunericul necunoaşterii şi explică elevului ceea ce este neştiut. La fel , guvernarea împuterniceşte o persoană cu autoritatea necesară atingerii scopurilor şi satisfacerii solicitărilor sale, recunoscându-i competenţa în această privinţă.

Conştiinţa noastră apreciază că Ziditorul universului (Cel de la Care îşi are obârşia existenţa lumii şi a făpturilor, Care împlineşte orice necesitate ce putea fi închipuită şi dă binecuvântare şi desăvârşire) posedă toate atributele perfecţiunii, în aceeaşi manieră în care , practic vorbind , nu s-ar putea admite niciodată că cineva, care posedă un atribut natural, ar putea să îi împiedece pe ceilalţi de la însuşirea acestuia.

Allah Preaînaltul menţionează toate atributele perfecţiunii Sale şi Se arată pe Sine Însuşi Neprihănit şi Pur de orice greşeală şi defect:

6:133

„Domnul tău este Bogatul , Stăpânul Milostivirii”

20:8

Allah! Nu este dumnezeu afară de El! Ale Lui sunt cele mai frumoase nume!

Căci dacă El ar fi avut vreo lipsă, ar fi fost dependent de altcineva în acea privinţă, iar un zeu superior i-ar fi împlinit neajunsurile.

Constatarea elemetelor înrudite ale acestui univers măreţ , uimitoarea sa ciclicitate, structurile inter-relaţionale şi detaiile felurite aflate în funcţiune ca urmare a unor fenomene diferite ce înaintează într-un mod extrem de organizat către un scop specific şi o destinaţie particulară, demonstrează fiecărui om înzestrat cu înţelepciune că existenţa şi supravieţuirea universului creaţiei , cu tot ceea ce este legat de el , îşi are obârşia în Puterea Unică şi Veşnică a Cuiva.

Acest Cineva Veşnic a creat universul şi toate făpturile ce sălăşluiesc în el, prin Puterea Sa Nemărginită şi Cunoaşterea Absolută. Aşezând făpturile Sale în leagănul evoluţiei , El le conduce prin binecuvântarea Sa către idealul desfăvârşirii, El are viaţă veşnică şi este Atotputernic şi Atotşitutor.

după cum este menţionat în Cartea cea Mare

57: 2-3

„A Lui este împărăţia cerurilor şi a pământului. El dăruieşte viaţă şi dăruieşte moarte. El asupra tuturor are putere. El este Întâiul şi Ultimul, Cel din afară şi Cel din lăuntru.

El este Atot-cunoscător.”

În general , stăpânirea capacităţii şi puterii asupra unui lucru este condiţionată de persepectiva exigenţelor sale. Întrucât exigenţele oricărui fenomen din universul existenţei pot fi îndeplinite prin puterea divină a Creatorului, se poate spune că El este Măreţ şi Dominant peste toate creaturile , Fiinţa sa Sfântă fiind izvorul existenţei tuturor lucrurilor.

De asemenea Nobila în Carte scrie:

67:14

„Nu cunoaşte El ceea ce a creat…?„

Cu alte cuvinte : întrucât prin creaţia şi fiinţarea sa, fiecare făptură se bizuie pe Natura Infinită a Celui Milostiv , nu este cu putinţă să existe vreo piedică sau separare între creaţie şi Allah. Nu este posibil nici ca fiinţa creată să se ascundă de El, deoarece El este Ştiutor şi Veghetorul tuturor tainelor.

Aşadar la El să ne adăpostim.