sociabilitatea

A fi sociabil este o

Inerţie sau dorinţă?

***

Fiind constrâns de a trăi în societate , omul are puţine scăpări de anturajul celorlalţi ; indiferent de stilul de viaţă adoptat , întâlnirile cu ceilalţi sunt imposibil de evitat iar de cele mai multe ori tocmai aceia pe care îi evităm ajungem să îi întâlnim cel mai des. Fără îndoială omul , în acest tandem al interacţiunii cu ceilalţi oameni , se aliază cu terţi pentru a îşi apăra propriul statut social sau pentru a-şi asigura progresul material şi spiritual sau pentru a-şi soluţiona mai bine şi cu mai multă uşurinţă greutăţile vieţii.

Astfel trebuie să se comporte cu ceilalţi în aşa fel încât să le câştige simpatia , să îşi amplifice stima socială sau să îşi înmulţească numărul de cunoştiinţe , prieteni sau ajutoare. Dacă oamenii întâlnesc un caracter dezagreabil sau percep răutate în comportamentul altora , sufletele acestora se vor umple de dezgust şi suferinţă. În cele din urmă va veni o zi când fiecare va fugi de tovărăşia unei asemenea persoane , iar aceasta va fi urâtă şi nedorită de ceilalţi ; acel om devenind în timp un personaj ostracizat sau alungat din comunitate. Alungarea omului din social pare a fi unul dintre cele mai amare şi neplăcute exemple de nenoriciri pe care le poate suferi.

De aceea islamului a prescris adepţilor săi să aibă un comportament social frumos şi a prevăzut cele mai bune norme de conduită şi poveţe în această privinţă.

Profetul Muhammad ﷺ a preluat iniţiativa salutului celorlalţi. El dădea bineţe tuturor , iar cine îl saluta pe Profet el le răspundea înapoi şi mai frumos.

Trebuie menţionat că smerenia şi modestia nu înseamnă că omul ar trebui să se înjosească pe sine înaintea lumii iar astfel să îşi ofenseze personalitatea , mai degrabă înseamnă că omul nu trebuie să se mândrească de avantajele şi privilegiile pe care le posedă şi nu trebuie să se asocieze cu onoruri necuvenite, nici nu trebuie să îi desconsidere pe alţii mai dezavantajaţi ca el ca fiind decăzuţi şi neînsemnaţi. La fel respectul nu înseamnă că cineva ar trebui să îi cinstească pe ceilalţi într-o manieră apropiată de măgulire şi linguşire ; mai degrabă înseamnă că trebuie să îi aprecieze potrivit calităţilor lor umane.

Similar cu paragraful anterior : acordând respect oamenilor nu înseamnă că omul ar trebui să tacă şi să închidă ochii faptelor necuviincioase ale lumii. Nici nu înseamă că omului îi este permis a se alia cu ceilalţi într-o adunare ostilă binelui sau făptuitoare de rău împotriva altora. Evident omul nu trebuie să se teamă de a îi pierde pe ceilalţi din raţiunea de a nu fi calomniat deoarece oamenii ar trebui de fapt să fie respectaţi pe baza demnităţii omeneşti şi valorilor religioase şi morale ale fiecărui individ , mai puţin pentru fizicul sau statura lor.

Însă dacă un om îşi pierde demnitatea umană , nu există nici un motiv ca prezenţa sa să fie respectată de ceilalţi.

Profetul ﷺ a spus : nimeni nu ar trebui să săvârşească vreun păcat dinatea lui Allah , de dragul ascultării celorlalţi.

Întrucât omul înainte de toate are un liber arbitru cu care Allah l-a binecuvântat , care îi permite a spune DA atunci când DA este gândul lui chiar dacă lumea întreagă spune NU sau de a spune NU atunci când NU este gândul lui chiar daca întreaga lume spune DA.

Iar atunci când socialul îi erodează această calitate de a fi liber , se poate spune că socialul lucrează contra lui.