musafirul de vineri

= ediția 09.10 =

إقراء و ربّك الأكرم

Despre fanatism și Orientul Mijlociu

Orientul Mijlociu se prezintă astăzi în 2015 , secol XXI , ca o regiune profund instabilă , vulnerabilă , cu un set de granițe trasate artificial și generatoare de tensiuni în societate dar mai important ca un factor activ de producere a unor elemente extremiste , numite în mod expeditiv teroriste.

Însă oare această zonă este predispusă într-o formă sau alta acestor atitudini?

Este oare climatul de astăzi rodul unor confruntări recente sau oare este ceva mai mult?

Răspunsul poate fi unul complex și nu-l vom aborda pe tot.

Însă trebuie precizat că dacă raportăm extremismul din Orientul Mijlociu din toate timpurile și sub toate formele , la înțelegerea pe care omenirea o are astăzi despre terorism , ar rezulta o hartă mult mai amplă în care gruparea ISIS spre exemplu s-ar prezenta ca o apariție mai mult decât recentă , șirul grupărilor , bandelor , cetelor extremiste (nu în mod necesar islamice) din Orient fiind unul foarte numeros.

Prima manifestare a extremismului în Orient apare sub forma unei răzvrătiri armate pe considerente religioase, demarată de evrei împotriva Imperiului Roman în secolul I dHr., când activitatea sectei sicarilor terorizează pentru multe decade administrația romană din Levant. Acești „sicari” proveneau dintre evreii cei mai radicali ai tagmei zeloților și susțineau că Imperiul Roman corupe țara sfântă a iudeilor și le insultă religia prin venerarea de idoli, în esență orice roman fiind declarat printr-un decret religios de către căpeteniile răzvrătite ale evreilor ca fiind un inamic al lui Dumnezeu iar orice evreu care îi ajută pe romani un trădător al lui Dumnezeu și de aici necesitatea de a lovi năprasnic în inamicii și trădătorii legilor evreiești ale lui Moise și ale lui Dumnezeu. Însă imposibilitatea de a lupta cu legiunile romane în câmp deschis a dus la o campanie lungă de asasinate , acte de vandalism și sabotaj împotriva administrației romane ca într-un final , legiuni mai puternice să fie aduse din Balcani pentru zdrobirea sicarilor (nume venit de la arma ritualică „sica” , un fel de coasă de mână folosită împotriva romanilor pentru realizarea de asasinate ritualice cu o tentă agresivă monoteistă menite să bage spaima în politeiștii romani) și distrugerea templului lui Solomon ca act de răzbunare pentru pierderile suferite de romani în timpul revoltei.

Mai departe , după fondarea creștinismului , în primii 600 de ani până la instituționalizarea religiei creștine de sinodurile de la Niceea, Calcedon, etc., isi fac aparitia bande de gnostici dintre care unele înarmate și răzvrătite, cete de misionari ai adevăratului mesaj cristic (din ebraică Mesia – în greacă Hristos – în latină Cristos , însemând „cel miruit” , „cel ales” și numele său evreiesc Isa , sau Iisus , Jesus , etc.) și anume profeția lui Iisus despre un singur Dumnezeu care prin profeții Săi lucrează spre mântuirea omenirii. Toți acești misionari au fost vânați în primele secole de creștinism de către autoritățile ecleziastice. Unii misionari creștini gnostici care predicau scrierile apocrife s-au aciuat în zona Bosniei unde au primit protecție din partea nobililor bosniaci (kapetanje). În mod sigur acceptarea creștinismului inițial de către bosniaci în primele secole după Hristos a dus în timp la facila lor convertirea la islam odată cu venirea otomanilor, religia islamică și crezul gnostic fiind aproape identice în tema referitoare la Iisus și natura sa umană , profetică. Deci iată creștinismul nici nu se instalase comod în pantofii mult prea largi și ornați ai societății romane și deja alte elemente extremiste creștine duceau o campanie activă de defăimare a conciliilor și a lui Constantin cel Mare, fiind cautati spre a fi ucisi de catre autoritatea bisericeasca.

Nu doar atât , secolele X , XI , XII , poartă omenirea la un alt nivel al extremismului și anume practicarea terorii după o metodologie ranforsată ideologic și cu o putere de influență mult mai mare decât o simplă sectă sicară din Iudeea. Spre 1050 – 1100 , un misionar irakian șiit pe numele său Hasan Ibn Sabbah întreprinde o călătorie pentru cunoaștere în Egipt. Născut în 1050 , Hasan era tânăr când ajunge în Egipt însă ulterior studierii religiei islamice într-una din școlile califatului famid de la acea dată , regiunea sa precum și nordul Iranului sunt invadate de turcii selgiukizi care după distrugerea armatelor bizantine la Manzikert în acea perioadă se făleau ca stăpâni ai acelor ținuturi. După o infracțiune pe străzile orașului Cairo , Hasan ajunge întemnițat însă în respectiva noapte închisoarea este zguduită de o explozie puternică ceea ce îi facilitează fuga din Egipt și reîntoarcerea în țara natală , în nordul Irakului. Fără o susținere mare , bazându-se pe propriile cunoștiințe și instincte , Hasan ibn Sabbah reușește pe timpul vieții sale , moare în 1124 , organizarea primei grupări teroriste de origine islamică formata initial cu obiectivul de a lupta contra turcilor selgiukizi și anume secta hașașină, de unde derivă și numele de asasin. Deși doctrinar o grupare șiită (de sorginte ismailită, ramura nizarită) , secta hașașină se baza îndeosebi pe folosirea narcoticelor în recrutarea adepților cu scopul obținerii unei loialități determinate chimic , propagandă eficientă prin misionari , întemeierea  primei rețele de comunicații la mare distanță prin folosirea porumbeilor voiajori între bazele fortificate ale grupării , separarea adepților în trei mari paliere de acțiune și anume agenți ai sectei infiltrați la curțile regilor și ale sultanilor pentru obținerea de informații , ideologi în forma misionarilor care răspândeau ideile sectei și recrutarea de noi adepți și nu în ultimul rând temuții fedayini care erau antrenați de un asemenea mod încât tactica favorită devenise asasinatul în plină zi urmat de martiriul fedayin-ului, în imaginea unui mesaj deosebit de puternic al terorii menit să supună de la distanță emiri sau regi din Orient , un întreg set de alianțe , per ansamblu o organizație aproape modernă. Toate acestea se întâmplau la început de Ev Mediu. Secta dispare odată cu dizolvarea statelor cruciate din Orient , unele zvonuri precizează că hașașinii s-ar fi convertit la creștinism și ar fi luat calea Europei unde au reușit formarea primelor societăți de asasini europeni, alegerea de a abadona Orientul fiind luată de starea de inamiciție a sectei cu întreaga lume islamică , în unele orașe populația ismailită sau supusă sectei fiind masacrată sau alungată de către localnici.

Și atunci , cu aceste imagini în minte , gruparea sionistă mai este ceva înfricoșător , ISIS mai este ceva înfricoșător , separatiștii pro-ruși mai sunt ceva înfricoșător ? Poate nu , lumea nu a înnebunit , poate doar citește alți autori însă aceeași poveste, cat timp `datul in cap` este punctul de plecare.

Dacă analizăm cu atenție , secta sicarilor , bandele de gnostici , gruparea ismailită precum și toate grupările de astăzi care împărtășesc această tipologie a ideilor extremiste , chiar și în iudaism sau în islam , se poate afirma că arealul oriental , prin natura sa revelatoare de profeție divină are un anume efect asupra oamenilor într-un asemenea mod încât extremismul nu pare o idee degenerată în Orient , ci doar din afară.

De ce?

Pentru că este zona de pe glob cea mai apropiată geografic de valea unde Allah i-a vorbit lui Moise , de ieslea unde Fecioara Maria l-a născut pe Iisus , de peșterea unde Gabriel i-a vorbit lui Muhammad , de cetățile Sodomei și Gomorei pe care Lot încerca să le salveze din degenerare , de locul unde arca lui Noe a fost luată de valurile ce înghițeau totul în calea lor , de malul de unde Iona pleacă furios pe mare și de malul unde monstrul marin îl aruncă înapoi pios , de Egiptul faraonic de unde evreii fug prima oară și când Allah revarsă peste ei minuni , de impozantul regat al lui David , de regele Solomon ale cărui puteri date de Allah asupra supușilor săi rivalizau cu cinematografia fantasy de astăzi , de deșerturile exodului , de nisipurile Mekkăi , de palmierii de care s-au sprijinit primii stâlpi ai moscheii din Medina , de pustiul în care a ratacit Iisus și de Iudeea în care a copilărit, etc.

Și atunci pacea cum poate fi obținută?

Oare mai poate fi obținută?

Omenirea încă nu a produs o rețetă pentru pace.

Allah știe mai bine, de aceea a produs pentru noi islamul.