musafirul de vineri

= ediția 18.09 =

إقراء و ربّك الأكرم

Oare islamofobia există

SAU

 Spaima de islam este un interes?

Termenul islamofobie nu există în dicționarul explicativ al limbii române însă cuvântul a fost preluat de unii în mod direct (mot-a-mot) din cercurile musulmane occidentale unde islamofobia este percepută ca un prejudiciu sub formă de discriminare aplicat musulmanilor de către nemusulmani. Însă acest concept este unul recent și are în vedere o singură fațetă a dilemei deoarece pentru România, conceptul de islamofobie este un termen împrumutat dintr-o situație diferită de cea regăsită în țară.

Musulmanii din Occident au încercat să definească atitudinea de ostilitate a unora față de islam printr-o metodă științifică, psihologică și drept urmare au calificat aversiunea față de islam ca fiind o fobie , o stare mentală patologică manifestată printr-o frică irațională față de ceva anume (un stimul generator de frică, în acest caz discursul anti-islam). Pe același raționament oamenii se tem de arahnide (arahnofobie) , ș.a.m.d. Deși pare o explicație plauzibilă , ea funcționează în realitate doar pentru spațiul occidental , unde iraționalul extremiștilor de extremă-dreapta și paradoxurile aduse de resuscitarea unor valori ale urii într-o serie de societăți vest-europene cu un trecut anti-semit  , se pot prezenta ca manifestări iraționale , în speță o fobie.

***

Totuși în spațiul est-european , înțelesurile cuvântului islamofobie dispar întrucât fobia de islam nu a existat niciodată , islamul fiind prezent în Balcani și această parte de Europă suficient de mult încât să se identifice cu părți ale continentului , ostilitatea religioasă fiind doar un rezultat al tensiunilor etnice stimulate de factorii politici din regiune și nu o formă de discriminare religioasă similară anti-semitismului sau urii politice sau rasiale împotriva imigranților ca exemplu.

Dar cu toate acestea un curent islamofob (în termenii prezentați anterior) există , iar prezența acestui curent în societatea românească este dovedit de manifestările recente precum și din felul cum diferiți români abordează temele date , refugiați , moschee , dialog inter-religios, etc.

Este cel mai probabil ca în realitate , islamofobia din țara noastră să nu fie un țel de la sine ci mai degrabă un efect al unei cauze mai mult sau mai puțin îndepărtate , iar acest articol propune cititorului să gândească cu propria minte , să analizeze cu propriile gânduri , să judece cu propriul cântar , să audă cu propriile urechi , să vadă cu proprii ochi , să citească cu propriul cuget , ca pentru la final să separe adevărul de haina splendid ornată a minciunii:

***

Iată mai jos un fragment din opera literară „Sistema și Religia Mohamedană” scrisă în sec. XVIII de Dimitrie Cantemir (publicată  de Editura Universal Dali, București 2000, manuscris tradus din limba bulgară) la curtea țarului Petru I al Rusiei , pentru a-l distra și mai ales pentru a îi oferi acestuia motive politice de a-și extinde teritoriul spre Europa. Este binecunoscut faptul că prințul Kantemiroglu era o prezență armonizată la curtea imperială otomană de la Istanbul , doar numărul melodiilor și poeziilor compuse de el în acele locuri relevă bunăvoința precum și admirația sa pentru cultura islamică.

Însă la sfârșit de secol XVIII , Cantemir , de altfel denumit un savant de renume, se afla în lungile nopți din Rusia alături de Petru cel Mare, al cărui apetit pentru cucerirea teritoriilor otomane din Balcani populate de slavi era insațiabil , practic și cea mai nefondată acuzație , orice discriminare a religiei islamice în favoarea creștinismului ortodox , erau binevenite întrucât in acel context serveau ambițiilor teritoriale ale curții imperiale țariste.

Drept urmare Cantemir îi scrie țarului în lucrarea sa:

(despre Mecca și Profet) – text alterat de pretențiile panortodoxe ale țarului Petru I

„Țara aceea era populată cu poporul arab și acele popoare aveau felurite legi și obiceiuri. Și fiecare popor își avea seminția sa, adică neamul său, adică fiecare neam își alegea un staroste, un om învățat și destoinic ca să-l aibă între ei, ca să-i îndume și să-i stăpânească și să judece fiecare neam arab, cum arabii au și până astăzi șeici, ca să stăpânească poporul arab. Dar Mohamed era din seminția aozov (?) și peste acel neam era staroste tatăl lui Mahomed, Aptala (?) , și era prim preot (șeic) într-un templu al idolilor și era căptenia acelui neam arab. Și a adunat puțină oaste ca să se păzească de alți arabi și de persani, care erau acolo împrejur aproape. Și murind tatăl lui, cum am spus și mai înainte, atunci Mahomed a rămas foarte tânăr și de aceea unchiul lui Abudjegl stăpânea și ținea acel neam arab și toată partea și tot avutul lui Mahomed. Dar numai cu aceasta tot nu era mulțumit, ci se trudea să-l omoare pe Mahomed, să-l otrăvească cu otravă sau să-l ucidă. Iar tânărul Mahomed, înțelegând, a fugit de acolo și s-a ascuns și își petrecea în sărăcie viața, până și-a găsit odihnă la Damasc la văduva unui neguțător bogat. Femeia aceea își avea oamenii ei de credință și îi trimitea cu avutul ei să neguțătorească în țara Siriei. Astfel, în această slujbă a fost primit Mahomed de acea văduvă și în scurt timp a făcut mare agonisire și în felul acesta a slujit-o pe stăpâna sa cadisa câțiva ani. Și avea de gând să-i fure și inima, ca să-l placă și să-l ia de bărbat, după cum în cele din urmă s-a și însurat cu ea, pentru că era frumos la trup și alcătuire. Și luând-o Mahomed, a devenit stăpân peste bogăția ei fără număr și avea atunci treizeci de ani”.

„Dar el avea însă din tinerețe boala copiilor , care îl apuca această boală întotdeauna când era lună nouă. Și în vremea aceea pleca în munți și se depărta de nevasta lui și de ceilalți oameni pentru această pricină, adică să se ducă singur pe munte să se roage la Dumnezeu și să fie în bunăvoința și chibzuința întru Dumnezeu. Dar pe lângă aceasta era foarte trist și se gândea cum ar fi cu putință să ia de la unchiu său avutul său părintesc”. (textul insinuează că de fapt nu se gândea la Dumnezeu , în realitate plănuia sa îi fure bogăția unchiului.)

„Dar cum mergea el cu neguțătoria în Siria și în Ierusalim și în Egipt, avea dragoste și prietenie cu creștinii și cu evreii. Și, văzând obiceiurile și rânduielile și legea creștinilor, a fost cuprins de invidie, pentru că el însuși era închinător la idoli (mai devreme textul spunea că se ruga la Dumnezeu) , așa cum erau și toți arabii din țara aceea, toți închinători la idoli. De aceea avea o mare dorință să citească (deși textul răuvoitor spune că citea în realitate el avea o cunoaștere limitată, fiind iliterat) și să asculte legea lui Moise și Sfânta Evanghelie a lui Iisus Hristos și din această pricină se străduia și se căznea dorind să aducă poporul arab întru cunoașterea lui Dumnezeu și să aducă închinătorilor la idoli o credință nouă, căci și ei erau dornici să audă și să afle lucruri noi (textul îi numește dornici pe politeiști din Quraiș însă au avut loc nenumărate torturi ale musulmanilor și un șir de bătălii ca arabii preislamici să devină „dornici să audă și să afle lucruri noi”). Și el râvnea și avea dorință să stăpânească asupra lor și să fie prim preot asupra poporului arab simplu și prost și orb, pentru că atunci și timpul îl ajuta fiindcă pe acea vreme arabii se îndepărtaseră de închinarea la idoli ”. (în sensul că islamul rezultă din ambiția pentru stăpânire a lui Muhammad)

[…]

„… , Mahomet (numit astfel într-o manieră peiorativă , din care se derivă termenul mahomedan , iarăși un termen peiorativ folosit deseori în spațiul est-european rusofon pentru a denumi un musulman) , cum era foarte șiret și foarte viclean, în acest moment s-a înfățișat și s-a descoperit și a arătat alt drum într-un fel uimitor și minunat, ca să arate și să dea poporului arab o lege nouă, cu gândul fățarnic, înșelător și ascuns și, cu o fabulă vicleană și cu o înșelătorie șireată, s-a înfățișat pe sine că este prorocul lui Dumnezeu. Și de atunci a început adesea să se despartă de nevasta lui și de ceilalți prin munți câteva zile, ca un pustnic și să se arate pe sine că merge prin munți și se dăruiește evlaviei și gândurilor despre Dumnezeu (ca un fel de spectacol spune textul). Dar nevasta lui (?), care avea mare teamă și grijă pentru boala lui de lunatic știa despre el (în sensul că Profetul era de fapt nebun) , dar el se jura și o încredința și se încredința și pe sine că nu e lunatic și pentru asta s-au păcălit de înșelătoria lui mincinoasă și l-a crezut și a scos vorbă printre oameni că bărbatul ei a devenit proroc. Și așa din vorbă în vorbă printre vecini și printre prietenii și tovarășii lui credincioși, când cu daruri (?) , când cu șiretenie înșelătoare, mult norod prost s-a lipit de el și s-a răspândit această nouă credință până departe. Și Mohamed, văzând că i se duce vestea, atunci a început cu multă libertate și multă îndrăzneală să spună oamenilor cum i se înfățișează îngerul și îi spune de la Dumnezeu tainele mari ale lui Dumnezeu. Pentru că el știa bine și cu desăvârșire cât de lesne și de repede se va prinde minunea lui mincinoasă ca să înșele acel popor arab prost și simplu. Dar în această înșelătorie mincinoasă avea Mahomed mare și puternic sprijin și ajutor de la un nestorian, pe nume Serghia (?). El se trudea neîncetat cu cuvântul și cu fapte să convingă poporul arab de Mohamed , (în esență că de fapt islamul a fost inițial răspândit nu de Profet ci de un creștin eretic numit Serghia) pentru că era bărbat învățat, filosof, dar era eretic, nestorian, și din această pricină poporul acela prost arab, care iubea învățătura nouă, așa au devenit repede (?) învățăceii lui Mohamed , iar el văzând cum crește și se înmulțește zi cu zi învățătura și credința lui, a început cu și mai multă îndrăzneală să propovăduiască și să spună că Dumnezeu i-a dat lui însărcinarea  să răspândească această nouă credință cu forța și cu arma”. (în text islamul este prezentat ca orice dar nu ca o religie monoteistă, iar Muhammad ca orice dar nu ca Profet , cum și dorea Petru I să aibe întâietate politică și religioasă asupra creștinilor slavi din teritoriile otomane)

***

Până aici , un fragment , la prima vedere se relevă sforțarea literară de a denigra o serie de concepte islamice , încercări de altfel manifestate și în societatea noastră de astăzi.

Este lesne de observat limbajul tendențios cu care momentele profeției sunt prezentate cel puțin în acest manuscris , la fel de lesne poate fi observat și limbajul regăsit pe paginile anti-islam din țară , în acel creuzet al urii din care zilnic sunt pompate în spațiul virtual zeci de mesaje oribile. Se poate adăuga și limbajul unor formatori de opinie care nu încetează să difuzeze aceleași mesaje ale urii , unele știri false iar lista poate continua. Este cineva în spatele acestor întâmplări , este un curent mondial , este doar unul regional , este provocat de cineva?

***

Musafirul de Vineri nu vine să ofere aceste răspunsuri însă aduce la îndemâna cititorului, vineri de vineri, uneltele prin care să despartă adevărul de minciună și să gândească pentru sine , începând de la cele mai simple , la cele mai complexe.

În nici un caz această cronică nu își propune să ia partea nimănui , dar este cert faptul că trăim vremuri dificile , când ura a devenit o emoție valabilă și răspândită ca fiind corectă și aducătoare de bine.

Cât despre ură , iată Dimitrie Cantemir îi scrie în continuare țarului despre o anume „minune a lui Mahomed”:

[…]

„Drept mare minune au următoarea: că pe când era odată Mohamed cu oștirea sa împotriva unor răzvrătiți arabi și trecuseră șase luni de când stăteau acolo, pentru că nu puteau să meargă la casele lor. Și oștirea a început să murmure și să se mânie și ziceau : până când să stăm aici? nu mai putem să ne înfrângem dorința trupească, adică pentru împreunarea cu femeile. De aceea, fie să ne dea drumul să plecăm la casele noastre, fie să ne îngăduie să facem împreunare trupească cu femei străine. Și Mohamed când a auzit această răzvrătire a oștirii , a început să se gândească și să chibzuiască , pentru că , pe de o parte , legea Coranului poruncește ca , atunci când oștirea este la război într-o țară străină să nu facă împreunare trupească cu femei străine , dar pe de altă parte , a înțeles după luminarea de către Dumnezeu (?) , că în curând îl va învinge pe dușmanul său (?). De aceea le-a respins cererile și a zis că în noaptea aceasta o să-L întreb pe Dumnezeu ce se cuvine și ce va binevoi Domnul, așa vom face. Și a doua zi a întrebat oștirea câți oameni sunt care doresc neapărat împreunare cu femeile. Și s-au găsit de aceștia ca la vreo cinci mii de bărbați. Și Mohamed îi cheamă și le spuse că i s-a poruncit de către Dumnezeu să nu încalce porunca Coranului (?) ci el însuși să-și întindă trupul și să se ofere pentru păcatul sodomiei. Și toată oastea să-și potolească și să-și stingă pofta cu trupul lui. Și astfel fură ridicate prea sfintele margini ale cămășii și hainei lui și toți acei cinci mii de oșteni au trecut pe la el și el fără încetare i-a mulțumit. Și nu s-a ostenit nicidecum, și nici nu a pățit nimic rău de la acea întâmplare. Și la fel povestesc mohamedanii și despre fiica lui, Fatme, că și ea, de dragul lui Dumnezeu s-a dăruit la câteva mii de oșteni și le-a făcut voia și le-a potolit poftele cu împreunarea sa trupească. Și după ce a făcut și a terminat acea lucrare, a luat de la fiecare bărbat câte un ban. Ea era mai fericită decât aceea despre care poetul povestește despre ea că o sută de bărbați au trecut pe la ea și ea a plecat încă neîndestulată. Apoi acea Fatma din acea împreunare trupească a strâns o sumă de bani și i-a dat ca milostenie pe la geamii și ca să fie hrăniți săracii și orfanii. De aceea, mohamedanii cred cu tărie că Dumnezeu nu se îmblânzește prin nici o altă milostenie așa de mult ca prin aceea când femeia își dă din trupul său pentru împreunarea cu bărbatul și să ia plată pentru aceasta ca să facă milostenie.”

Nimic real în text, cuvinte murdare , limbaj grotesc , poate ar fi fost mai bine nici să nu fie scrise. În acești termeni se producea denigrarea religiei islamice și a Profetului Muhammad , aruncând spre el cu cele mai scârbavnice cuvinte și acționând prin cele mai grosolane fapte. Cu nimic nu sunt mai diferiți și cei din țara noastră sau alte părți azi și nu ieri , iar activitatea lor ne temem că va continua , iar hula lor față de adevăr se va amplifica , întrucât critica refugiaților este doar un strat superficial , originea respingerii stă în ura neînțeleasă față de islam.

***

Retrospectiv , putem spune că în Occident islamofobia este un curent irațional întrucât se opune propriilor valori comunitare ale Vestului iar dimensiunea anti-islamică este similară ca formă de manifestare cu cea anti-semită , iar în estul Europei islamofobia a fost și este o modalitate de a obține capital politic, de la campania de ură a lui Miloșevici , la faptele lui Mladici, etc. Din nefericire astfel de gânduri și scrieri odioase sunt răspândite acum și de către unii români.

Dacă doar analizați componența acestor cete de șovini , veți vedea că la acel protest din Piața Universității , grupul lor era compus din 3 segmente diferite , Noua Dreaptă , sârbi și români xenofobi, cu trei discursuri diferite (unul în sârbă). De aceea acest articol și-a propus încă de la început să prevină răspândirea răului și ca cititorul să înțeleagă că ura nu este o idee nouă ci este mai veche decât lumea iar răul folosește mai mult decât abil ura pentru aproapele nostru pentru a ne domina felul cum îl abordăm pe celălalt spre propria nefericire.

***

În încheiere și lăsat fără cuvinte de textele savantului Dimitrie Cantemir, Musafirul de Vineri lansează o întrebare , unui țar i-au plăcut astfel de opere literare , iar unui român nu i-a fost greu să i le scrie , chiar dacă știa că multe nu sunt adevărate el însuși fiind un oaspete de seamă la curtea unui sultan musulman ; oare astăzi cine sunt aceia care redistribuie aceste vechi mesaje ale urii bineînțeles sub alte forme, nu poate aceia care au în sânge dictatura și nu suportă diversitatea și își socotesc țara mai presus decât Dumnezeul lor?

Deschide ochii , dacă urăști – ești folosit.