Ali bin Abi Talib le vorbea oamenilor în moscheea din al-Kufa când un om pe nume Dhilib s-a ridicat în fața sa. Avea o limbă ascuțită , o vorbire aleasă și era curajos . El a spus :
<< O, emir al credincioșilor , L-ai văzut pe Domnul tău? >>
<< Ali i-a răspuns: Vai ție , o Dhilib , nu m-aș fi închinat unui Domn pe care să nu-L fi văzut >>
<< El a spus , o emir al credincioșilor , cum L-ai văzut? >>
<< Ali a zis : >>
O Dhilib , ochii nu-L văd prin puterea de observație a privirii, dar înimile Îl văd prin adevărurile credinței. Vai ție , cu adevărat Domnul meu este subtil în subtilitate dar nu poate fi descris de subtilitate , imens în imensitate dar nu poate fi caracterizat de imensitate , grandios în grandoare dar nu poate fi descris de grandoare , măreț în măreție dar nu poate fi limitat de măreție.
Înainte de toate lucrurile , Allah era ; nu se poate spune că nimicul exista înaintea Sa. După toate lucrurile El va continua să fie, nu se poate spune că El are o mărginire anume. El a voit toate lucrurile, dar nu printr-o hotărâre. El percepe toate dar nu prin vreun mijloc. El este în toate lucrurile dar nu amestecat cu ele, nici separat de ele. El este evident dar nu potrivit explicației că ar fi perceptibil prin simțuri , este manifest dar nu înfățisându-Se , este detașat însă nu prin distanță , apropiat dar nu prin proximitate.
Locurile nu-L cuprind, timpul nu-L petrece, atributele nu-L pot delimita iar ațipirea nu-L cuprinde.
[…]
Islamica Republică 